Adoptă Grogas
Rasă mixtă · Mascul · Adult · 7 ani
Ei bine, știi tu, nimeni nu se aștepta să stau atât de mult la adăpost. De fiecare dată când sosește la adăpost un câine cu botul micuț al Comisarului Rex, la locul proprietarilor lui se formează rând, iar eu am un singur neajuns, care, odată aflat, îi face pe toți să-și schimbe părerea despre a-mi oferi un cămin. Acest neajuns este perfect de înțeles pentru capul meu isteț de câine de cioban: nu-mi plac procedurile veterinare. Deloc! Fie că e vorba de vaccinuri, de operații sau de luatul temperaturii, nu semnez nimic pentru nimeni. Și recunoaște că am dreptate. Pentru că prima dată când m-au adus aici pentru o procedură veterinară, m-am trezit fără... ei bine, știi tu ce. Deci ce să știu eu ce vor tăia data viitoare? Nu permit nimic. „Pune-i botniță!", vei spune. „Pleacă!", îți voi răspunde. Au încercat să mă obișnuiască cu botnița aceea. N-am cedat. Dacă ceilalți, după părerea mea, niște proști, linge pateurile băgate în botniță, eu imediat adulmec șmecheria. Înlătur gustările cu limba de acolo și scot imediat capul afară. Pe mine nu mă prind cu niciun fel de botniță! Așa că singura cale de a mă trata este sub anestezie. Sunt un câine foarte iubitor, drăguț, alintat și devotat, dar încearcă doar să-mi legi o rană și s-ar putea să mușc. Pentru că în acele momente nu am încredere nici măcar într-un om. Și aș spune că nu fără motiv. Când am ajuns aici, aveam o tăietură adâncă pe gât. Nu, nu mi-a tăiat nimeni gâtul intenționat. Pur și simplu m-au legat de un lanț, iar în timp ce lătram la ceva, zgarda mi s-a înfipt treptat în gât până când a apărut în cele din urmă o rană deschisă. Asta se întâmplă! Și destul de des. Deoarece persoana care mi-a prins lanțul de gât a fost cea care... cum aș mai putea avea încredere deplină în ea după aceea? Dar sunt un câine isteț (sigur ți-ai dat seama deja), am fugit singur din casa aceea. Am fugit de mai multe ori, iar ei m-au tot adus înapoi. Apoi vecinii m-au luat la ei, iar eu am fugit și de la ei. În cele din urmă am ajuns la adăpost și am tot căutat un cămin de foarte mult timp. Și sunt un câine excelent. La plimbare sunt ușor de condus: nu trag de lesă și nu reacționez la câini, oameni sau alte obiecte. Ciudat este că, atunci când sunt în țarc, reacționez la toți vecinii din țarcuri și la fiecare vizitator care trece pe acolo. Fiind după gratii, nu mă simt prea în siguranță, îmi provoacă stres, și o arăt. Așa că nu-mi oferiți un țarc. Nu sunt un câine de curte. Sunt un câine al oamenilor. Nu caut hectare, nici un teritoriu întins. Caut un stăpân care are timp pentru câinele său. Cineva care m-ar duce la dresaj, ca să-și găsească împlinirea acest cap însetat de învățătură. Caut pe cineva care înțelege câinii de firea mea și își dorește un câine ca mine în viața lui.
Citește originalul (lt)
Nu, žinokit, niekas neprognozavo, kad taip ilgai užtruksiu prieglaudoj. Kai į linksmąsias atvažiuoja šuo su Komisaro Rekso snukeliu, eilės išsirikiuoja į jo šeimininkų vietą, o aš turiu tik vieną minusą, kurį išgirdę visi persigalvoja suteikti man namus. Tas minusas mano protingai aviganiškai galvytei labai suprantamas - aš nemėgstu veterinarinių procedūrų. Jokių! Ar skiepytų, ar operuotų, ar matuotų temperatūrą - niekam nepasirašau. Ir pripažinkit - esu teisus. Nes, kai pirmą kartą mane čia atvedė kažkokia veterinarinei procedūrai, atsibudau be kiaušinių. Ką aš žinau, ką kitą kartą nupjaus man, tai neleidžiu nieko. “Uždėkit jam antsnukį!” - sakysit jūs. “Fuck off!” - išlosiu aš. Bandė mane pratint prie to antsnukio. Nepasidaviau. Jei kiti - mano suvokimu, liurbiai, - užsilaižo ten tuos paštetus, sukištus į tą antsnukį, tai aš iškart užuodžiu klastą. Palaižau ten tuos skanėstus ir iškart traukiu galvą lauk. Nepaims manęs su jokiais antsnukiais! Todėl gydyt mane galima tik su narkoze. Aš esu labai meilus fainas šuo, besiglaustantis, atsidavęs, bet tik pabandyk man kokią žaizdą bintuot, galiu ir įkąsti. Nes aš nepasitikiu net žmogumi tokiose akimirkose. Ir, sakyčiau, ne be reikalo. Kai atvažiavau čia, man ant kaklo buvo gili pjautinė žaizda. Ne, ne kažkas tyčia supjaustė man kaklą. Tiesiog patupdė prie grandinės ir man lojant ant kažko antkaklis po truputį įsirėždavo man į sprandą, kol galiausiai atsirado gyva žaizda. Taip būna! Ir gana dažnai. Kadangi tą grandinę man ant kaklo pakabino žmogus, kaip paskui juo galutinai pasitikėt? Bet aš esu protingas šuo (ką jau turėjot suprasti), aš iš tų namų pats pabėgau. Bėgau ne kartą, vis grąžindavo. Tada kaimynai mane priėmė, iš jų irgi bėgau. Galiausiai atsidūriau prieglaudoj ir labai ilgai nerandu namų. O esu puikus šuo. Pasivaikščiojimų metu su manim lengva: netampau pavadėlio, nereaguoju į šunis, žmones ar kitus objektus. Kas yra keista, nes būdamas voljere reaguoju į visus voljero kaimynus ar ateinančius lankytojus. Būdamas už grotų nesijaučiu labai saugus, man tai sukelia stresą ir aš jį parodau. Todėl voljero man nesiūlykit. Aš esu ne kiemo šuo. Aš esu žmogaus šuo. Ieškau ne arų, hektarų ar didelės teritorijos, ieškau šeimininko, kuris turi laiko savo šuniui. Kuris nuvestų mane į mokslus, kad mano mokytis ištroškusi galvytė taip save įprasmintų. Ieškau to, kuris supranta mano prigimties šunis ir nori tokio šuns savo gyvenime. ____________________________________
Listat acum 7 luni






