Adoptă I tanti (ma ignorati) motivi per non fare una cucciolata
Rasă mixtă · Masculin · Vârstnic · 10 ani
"Prăznițe mici nascute 'ad capocchiam' nu ar trebui niciodată să existe. Prăznițe (de rase mixte, ndr) pot fi făcute... dar trebuie rezervate oamenilor care știu ce fac (și pregătesc sarcina cu examene clinice, ndr), care nu improvizează (de exemplu, știind perfect că le pot plasa toți cãinii, ndr), care nu cred că este suficient să "lase natura să-și facă treaba", pentru că din păcate nu e deloc așa." A scris asta - cu câțiva ani în urmă - Valeria Rossi, un expert canin și autorul a mai mult de o sută de cărți despre câini - unele dintre ele fiind disponibile și în biblioteca noastră mică pentru voluntari - care a decedat în mai 2016, dar ale cărei scrieri sunt încă disponibile pe revista online "Ti presento il cane". În acest univers al cunoștințelor am decis să ne referim pentru a oferi câteva reflexii celor din Belluno care continuă să producă (și să solicite) prăznițe. Cãinii sunt frumoși și apreciați, dar câți dintre ei sunt și sănătoși, echilibrați și destinați unei viitor etologic liniștite? În primul rând - spune Valeria Rossi - absolut nu este adevărat că fosta "are dorul de maternitate", nici că "îi face bine să aibă o prăzniță". Practic, dacă nu alăptează, o femeie nu poate simți niciun instinct matern, iar sarcinile histerice nu au nimic de-a face cu un presupus dor de maternitate. În ceea ce privește beneficiile preconizate ale maternității, dacă vrei cu adevărat să protejezi femeia împotriva tumorilor mamare, piometrei etc., cel mai bun lucru este să nu o lași să naștec, ci să o sterilizezi. Nu este deloc adevărat că după o prăzniță femeia "se calmează". Pe de altă parte, Rossi subliniază, unele femei după ce au o prăzniță "descoperă" trăsături de caracter care rămâneau latente până atunci, dar care se exprimă tocmai din cauza instinctului matern: mai întâi, ghici care? Agresivitatea. O altă "neadevăr" frecvent repetată este că "mama se ocupă de tot": acest lucru nu este deloc cazul, iar o prăzniță - subliniază Valeria Rossi - este o angajare nebună! Atât de mult încât este aproape automat ca stăpânul să ajungă în panică și consecințele sunt dramatice: cãinii dați prea devreme, nesocializați și uneori chiar nesatisfăcător impregnați; o adevărată grabă de a găsi "cineva care să-i ia" fără chiar să facă cea mai mică evaluare a viitorilor stăpâni: ceea ce duce la câini abandonati mai târziu sau - cel mai bine - manage doar superficial. Apoi există scopurile speculative, privind care Valeria Rossi este categorică: nu te poți îmbogăți (sau chiar să-ți completezi salariul) pe spatele micuței femei din casă ta! Un ultim motiv care pare să împingă oamenii să aibă prăznițe este dorința de a "perpetua rasa" câinelui lor, mascul sau femelă. Și considerația lui Rossi privind aceasta nu admite scurtături: "deși personal nu înțeleg dorința de a 'avea un copil al meu de câine' mai mult decât înțeleg fixația de a menține numele propriu vie (căutând un copil de sex masculin, ndr), nu aș găsi nimic rău în această dorință dacă totuși Sciuremarie ține toată prăznița". Ce altceva se mai poate adăuga pentru a convinge bellunesii să nu mai facă prăznițe și să nu hrănească un market responsabil prin căutarea constantă a cãinilor? Poate că adăugăm că adăposturile pentru câini sunt pline de câini născuți din împerecheri 'ad capocchiam'?!
Citire originală (it)
“Di cucciolate fatte “ad capocchiam” non dovrebbero mai nascerne. Le cucciolate ( di meticci, ndr ) si possono fare…ma devono essere riservate a persone che sanno quello che fanno ( e preparano la gravidanza con esami clinici, ndr ), che non improvvisano ( ad esempio, sapendo perfettamente di poter sistemare tutti i cuccioli, ndr ), che non pensano che basti “lasciar fare alla natura”, perché purtroppo non basta affatto.” A scriverlo – alcuni anni fa – è Valeria Rossi, cinofila e autrice di più di cento libri sui cani – di cui alcuni disponibili anche nella nostra piccola biblioteca destinata ai volontari – deceduta nel maggio del 2016, ma i cui scritti sono tutt’ora disponibili sulla rivista online “Ti presento il cane”. A questo universo di conoscenze abbiamo deciso di attingere per proporre qualche riflessione ai bellunesi che continuano a sfornare (e richiedere) cucciolate. I cuccioli sono bellissimi e desiderabili, ma quanti di loro sono anche sani, equlibrati e destinati ad un futuro etologicamente sereno? Innanzitutto – dice Valeria Rossi – non è assolutamente vero che la cagna “ha il desiderio di maternità”, nè che “le fa bene alla salute” fare una cucciolata. In pratica, se non sta allattando, una cagna non può provare alcun istinto materno e neppure le gravidanze isteriche hanno nulla a che vedere con un presunto desiderio di maternità. Quanto ai vantati effetti benefici della maternità, se si vuole davvero proteggere la cagna dai tumori alla mammella, dalla piometra e così via la cosa migliore da fare non è farla partorire, ma sterilizzarla. Non è, poi, assolutamente vero che dopo una cucciolata la cagna “si calma”. Anzi, sottolinea la Rossi, alcune cagne dopo aver avuto una cucciolata “scoprono” doti caratteriali che fino ad allora sarebbero rimaste latenti, ma che vengono espresse proprio a causa dell’istinto materno: prima fra tutte, indovinate quale? L’aggressività. Un’altra “sciocchezza” che si sente ripetere è che “pensa a tutto la mamma”: non è per niente così e una cucciolata – sottolinea Valeria Rossi – è un impegno pazzesco! Tant'è che è quasi automatico che il proprietario vada nel panico e le conseguenze sono drammatiche: cuccioli ceduti troppo presto, non socializzati e talvolta neppure impregnati in modo corretto; una vera e propria corsa alla ricerca di “qualcuno che se li prenda” senza fare neanche uno straccio di valutazione dei futuri proprietari: il che porta a cani successivamente abbandonati o – nella migliore delle ipotesi – gestiti con altrettanta superficialità. Ci sono, poi, le finalità speculative, rispetto alle quali Valeria Rossi è lapidaria: non ci si può arricchire (ma neanche arrotondare lo stipendio) sulla pelle della cagnetta di casa! Un ultimo motivo che sembra spingere la gente a fare cucciolate è il desiderio di “perpetuare la stirpe” del proprio cane, maschio o femmina che sia. E la considerazione della Rossi al riguardo non ammette scorciatoie: “anche se personalmente non capisco la voglia di “avere un figlio del proprio cane” più di quanto non capisca la fissazione di mantenere vivo il proprio cognome ( cercando un figlio maschio, ndr ), non ci troverei niente di male in questo desiderio se però le Sciuremarie si tenessero tutta la cucciolata”. Che altro aggiungere per convincere i bellunesi sia a non fare cucciolate, sia a non alimentare un mercato irresponsabile cercando in continuazione cuccioli? Forse che di cani nati da accoppiamenti “ad capocchiam” ne sono pieni i canili?!
Listat acum 4 luni
