Adoptă Quando la coppia scoppia, la prima vittima è il cane
Rasă mixtă · Necunoscut
Anul acesta, doar în acest an, este a patra oară că un câine ajunge la un adăpost pentru animale din cauza cuplurilor care nu pot găsi o soluție pentru a îngriji ceea ce a fost vreodată cel mai bun prieten. În cazul lui Napoleon (numele este fictiv pentru a evita orice referință), după ce procesul de divorț a început, nimeni nu a mai vrut să petreacă timp și să îngrijească câinele amabil de rasă mixtă. Singura soluție pe care au reușit să o gândească „cuplul în divorț” a fost să-l părăsească la adăpostul pentru animale, unde fericit a rămas doar câteva zile. Când un cuplu se desparte, este rar ca câinele să nu devină imediat „o problemă”. El devine o problemă atunci când cei doi ex-soți luptă pentru custodia sa, dar și atunci când consoarta înmatriculată ca proprietar al câinelui în registrul canin nu este în realitate persoana căreia animalul îi este cel mai atașat. Poate deveni și o problemă atunci când fostul cuplu apelează la judecător, care, deși dorește să ia o decizie în interesul câinelui, uneori ordonă o custodie comună aproape imposibil de gestionat sau decide, cu o logică foarte „umană”, dar nu prea etologică, că pisica urmează copiii în cazul plasării adoptive. În Italia, cele mai recente progresuri culturale și legale privind problema delicată a plasării adoptive datează din 2008, când curtea din Cremona – poate amintindu-și o hotărâre din 2002 a curei din Pescara – a justificat o plasare adoptivă comună susținând că „toate garanțiile prevăzute pentru adoptarea comună a copiilor minori ar trebui aplicate într-un mod paralel și pentru câini.” Principiul este clar, dar nu este suficient pentru a proteja definitiv „motivul bun” pentru animale: există într-adevăr o altă curent de opinie care, în 2011, a dus Secția Civilă nr. 9 de la Curtea din Milano să afirme că nu „este sarcina judecătorului de separare să reguleze drepturile părților asupra animalelor de casă.” Este nevoie de o lege din Partidul Parlamentului care să stabilească principiul și să definească calea corectă și echitabilă pentru a determina care dintre posibilele aranjamente de custodie este cel etologic corect pentru binele câinelui. Senatorul Franca Chiaromonte (PD) a înțeles deja acest lucru în 2009 și a propus introducerea în codul nostru civil un articol nou dedicat exclusiv „plasării adoptive a animalelor de familie în caz de despărțirea consoților”, care prevedea: „În cazul despărțirii consoților, proprietarii unui animal de familie, Curtea, în lipsa unui acord între părți, indiferent de regimul de despărțire sau de comunitate a bunurilor și conform informațiilor din documentele de înregistrare ale animalului, după consultarea soților, conviețuitorilor, copiilor și, dacă este necesar, a experților în comportamentul animalelor, atribuie plasarea adoptivă unică sau comună a animalului părții care este cel mai capabil să îi asigure binele. Curtea are competență să decidă despre plasarea adoptivă prevăzută în acest paragraf chiar și în cazul încheierii coabităției.” Așa cum se întâmplă adesea atunci când vine vorba de drepturile civile ale animalelor, nimic nu s-a făcut în 2009, nici în 2013, când deputata Michela Brambilla (FI-PDL) a propus o soluție similară. Pentru câini și pisici, ar fi mai bine dacă cuplurile ar putea demonstra că pot lua decizii singure în interesul animalelor: dar atunci când despărțirea scoate cel mai rău din ex-cuplu, copiii se pot supraviețui, dar animalele devin rapid primele victime!
Citire originală (it)
Solo quest'anno è il quarto e non sarà certamente l'ultimo cane che arriva in rifugio a causa di coniugi che non trovano una soluzione per accudire quello che, prima della separazione, era il miglior amico della coppia. Nel caso di Napoleone ( il nome è di fantasia per evitare ogni riferimento ), una volta avviata la procedura di separazione, al simpatico meticcio nessuno era più disposto a dedicare tempo e cure e l'unica soluzione a cui i “separandi” hanno saputo pensare è stata l'abbandono in rifugio, dove fortunatamente è rimasto solo pochi giorni. Quando una coppia si separa, è raro che il cane non diventi immediatamente “un problema”. Lo diventa nel caso in cui i due coniugi si contendono l'affidamento, ma anche quando il coniuge a cui il cane è intestato presso l'anagrafe canina non è, in realtà, la persona a cui l'animale è maggiormente affezzionato. E può diventare un problema anche quando la ex-coppia si affida al giudice, che, seppur animato dalla volontà di prendere una decisione nell'interesse del cane, a volte dispone affidamenti congiunti quasi ingestibili o stabilisce, con una logica assai “umana” ma poco etologica, che il gatto segua semplicemente i figli in affido. In Italia, il più recente progresso culturale e giuridico nella delicata questione dell'affido risale al 2008, quando il tribunale di Cremona – forse ricordando una sentenza del 2002 del tribunale di Pescara – a motivazione di un affido congiunto, si spinge ad affermare che “ tutte le garanzie che sono previste per l’affido condiviso dei figli minori siano specularmente applicate per i cani ”. Il principio è chiarissimo, ma non basta per tutelare definitivamente le “buone ragioni”gli animali: c'è, infatti, una corrente di pensiero opposta che, nel 2011, porta, ad esempio, la IX sezione civile del tribunale di Milano ad affermare che non è “ compito del giudice della separazione quello di regolare i diritti delle parti sugli animali di casa “. Ciò che servirebbe è una legge del parlamento che fissi il principio e definisca il percorso corretto e giusto per determinare quale tra i possibili affidamenti sia quello etologicamente corretto per il benessere del cane. Lo aveva capito già nel 2009 la senatrice Franca Chiaromonte (PD) che, infatti, aveva proposto di introdurre nel nostro codice civile un nuovo articolo specificatamente dedicato all'”Affido degli animali familiari in caso di separazione dei coniugi”, che così recitava: “ In caso di separazione dei coniugi, proprietari di un animale familiare, il Tribunale, in mancanza di un accordo tra le parti, a prescindere dal regime di separazione o di comunione dei beni e a quanto risultante dai documenti anagrafici dell’animale, sentiti i coniugi, i conviventi, la prole e, se del caso, esperti di comportamento animale, attribuisce l’affido esclusivo o condiviso dall’animale alla parte in grado di garantirne il maggior benessere. Il tribunale è competente a decidere in merito all’affido di cui al presente comma anche in caso di cessazione della convivenza more uxorio ”. Come troppe volte accade quando si tratta di diritti civili degli animali, non se ne fece nulla né nel 2009 e neppure nel 2013, quando la deputata Michela Brambilla (FI-PDL) ripropose una soluzione analoga. Anche per i cani e i gatti meglio sarebbe, dunque, che i coniugi dimostrassero di saper decidere da soli nell'interesse dell'animale: ma quando la separazione fa uscire il peggio dalla ex-coppia, i figli a volte si salvano, ma gli animali diventano rapidamente le prime vittime!
Listat acum 4 luni
