Adoptă Koko s’en est allé…
Rasă mixtă · Necunoscut · Vârstnic · 14 ani
Este cu mare tristețe că scriu aceste cuvinte, nici măcar realizând complet că vei mai fi aici din nou... Coko, încă îmi amintesc ziua în care ai venit la adăpost, de femeia care te-a adus cu explicații uimitoare. Într-adevăr, nu erai un câine ușor, dar trebuia înțeles și acceptat pentru caracterul tău puternic. În timp, ai încredere în noi, dar nu era întotdeauna ușor să te îngrijim. Când medicul veterinar a intrat în adăpost, ai recunoscut imediat vocea lui și ai început să latre și să grohăie... Dar cu noi, erai cel mai blând câine. Cum pot uita cum-ți puseai capul pe gâtul meu, seara înainte de culcare și mirosul tău de spălătura... Marcherile mele de machiaj de pe fruntea ta arătau mereu că am venit să te văd. Desigur, existau reguli de siguranță, nu toată lumea putea să vină la tine în același timp. Oamenii ar trebui într-adevăr să învețe să îngrijească un câine înainte de a-l cumpăra... V-am primit, v-am înțeles, v-am acceptat și v-am iubit profund și sincer. Am fost familia ta și am fost până la sfârșit. În noiembrie, ai început să te simți foarte bolnav și o ecografie a dezvăluit un CMD, tratamentul te-a îmbunătățit. A ține pasul cu ritmul tău nu era întotdeauna ușor, dar am reușit. Sesiunile de infraroșu au ușurat artroza ta. Totul s-a întors la normal datorită cutiei tale magice. Ai strivit perna ta de spumă pentru a dovedi că te simți mai bine, apoi o a doua pernă... În ianuarie, cu cea mai mare bucurie, ai sărbătorit al 14-lea aniversare. Dar brusc duminică trecută ai suferit un accident vascular. Ai fost imediat dus la cabinetul de urgență și ne-am tot dorit un nou miracol. Am reușit să te aducem înapoi la adăpost. Ai mâncat bine, ai devenit obosit de pui, nu avea importanță, ai iubit filetele tale, ceea ce ne-a bucurat mult. O săptămână am luptat cu tine, ca să poți merge din nou. Ce bucurie să te văd clănțănind coada când am venit miercuri dimineață. Trebuia ridicat, ajutat și am făcut-o cu plăcere pentru tine, Coko. Ce bucurie să simți pulsul tău, să te uiți cum erai fericit să mănânci gustări, sesiunile de infraroșu te-au ajutat. Vineri nu voia prea mult, o felie de jam, un pachet de id. Sâmbătă dimineața ai refuzat totul, medicamente, mâncare și gustări. Ai fost dus la medicul veterinar și un set de testări, toate mai negative decât cele anterioare, s-au realizat. A fost atât de greu să auzim aceste rezultate. Te-ai dus la noi cu lacrimile și săruturile noastre, Aiko. Viața la adăpost fără tine va fi întotdeauna alta, Aiko, Coko, Coconuts... Vă iubim și nu vă vom uita niciodată.
Citire originală (fr)
c’est avec une immense tristesse que j’écris ces mots, sans même réaliser pleinement qu’il ne sera plus jamais là… Mon Koko, je me souviens encore du jour de ton arrivée au refuge, de la femme qui t’avait amené en donnant des explications hallucinantes. Certes, tu n’étais pas un chien facile, mais il fallait te comprendre et accepter ton fort caractère. Au fil du temps, tu nous as fait confiance, mais il n’était pas toujours évident de te soigner. Lorsque le vétérinaire franchissait la porte du Refuge, tu reconnaissais immédiatement sa voix et te mettait à aboyer et grogner… Mais avec nous, tu étais le plus doux des chiens. Comment oublier ta tête posée dans mon cou, le soir au moment du coucher et ton odeur de shampooing…mes traces de rouge à lèvres sur ton front indiquaient toujours que j’étais passer te voir. Bien sûr il y avait des règles de sécurité, tout le monde ne pouvait pas t’approcher en même temps. Les humains devraient réellement apprendre à gérer un chien avant d’en acquérir un… Nous t’avons accueilli, compris, accepté et profondément et sincèrement aimé. Nous étions ta famille et l’avons été jusqu’au bout. En novembre, tu as commencé à être très mal et une écho a révélé une cmd, le traitement t’a boosté . Prendre ton rythme n’était pas toujours de tout repos, mais nous gérions. Les séances d’infrarouges ont soulagé ton arthrose. Et tout était rentré dans l’ordre grâce à ton pillulier magique. Tu as déchiqueté ton matelas à mémoire de forme pour nous prouver que tu allais mieux, puis un second matelas… En janvier, pour notre plus grand bonheur, tu as fêté tes 14 ans. Mais subitement dimanche dernier tu as fait un AVC. Tu as été immédiatement conduit aux urgences, et nous avons tous cru qu’un nouveau miracle allait se produire. Nous avons pu te ramener au refuge. Tu mangeais bien, tu t’es lassé du poulet, peu importe, tu as adoré tes steaks pour notre plus grand bonheur. Depuis une semaine nous luttions avec toi, pour que tu remarches. Quel bonheur de te voir remuer la queue à mon arrivée mercredi matin. Il fallait te soulever, t’aider et nous le faisions avec plaisir pour toi mon Koko. Quel bonheur de te sentir battant, de voir comment tu étais heureux de manger des friandises, les séances d’infrarouges t’aidaient. Vendredi tu n’as pas voulu grand chose, une tranche de jambon et une boîte d’id. Samedi matin tu as tout refusé, médicaments, nourriture et friandises. Tu as été conduit chez le vétérinaire et une batterie d’examens tous plus négatifs les uns que les autres sont arrivés. Comme il était dur d’entendre ces résultats. Tu es parti sous nos larmes et nos baisers mon Aïko. La vie au refuge sans toi ne sera plus jamais la même mon Aïko, mon Koko, Coconuts… Nous t’aimons et ne t’oublierons jamais.
Listat acum 3 luni
