Adoptă Tale e quale
Rasă mixtă · Necunoscut · Vârstnic · 15 ani
Asemănările dintre câine și companionul uman sunt reale și cercetarea științifică o confirmă. Cercetarea științifică din ultimii 10-15 ani a adresat de mai multe ori asemănările fizice și de caracter între câine și companionul său uman, ajungând, în anumite aspecte, la un consens semnificativ. Asemănarea este reală și nu doar percepută. Se referă la diferite dimensiuni ale personalității, dar și, într-o anumită măsură, la aspectul fizic. Pe plan fizic, cercetarea a identificat în principal forma, expresia și configurația zonei ochilor, unde asemănarea este cea mai concentrată; o corelație recurrentă este și cea dintre femeile cu păr lung care tendează să prefere rase cu urechi lungi și, invers, femeile cu păr scurt care aleg rase cu urechi scurte; câinii cu blană caldă și deschisă sunt universal preferați, dar mai ales de persoanele cu păr deschis; persoanele sedentare, deci mai predispuși la obezitate, au adesea câini obezi; persoanele înalte și subțiri (ectomorfe) preferă câini cu un aspect ușor și oase lungi (de asemenea ectomorfe, deci), în timp ce persoanele scunde și robuste (endomorfe) preferă câini scunzi cu oase scurte și grele (endomorfi); raportul lățime-înălțime al feței și simetria feței îndeamnă oamenii către aspecte morfologice similare la câine. Rădăcina asemănării fizice constă în faptul că alegerea unui câine este influențată de două mecanisme cunoscute în psihologie: primul este efectul Expunerii Simple, care conduce oamenii să prefere ceea ce este familiar (și nu există nimic mai „familiar” decât privirea în oglindă, prin urmare orientarea, fără prea mult efort mintal, către trăsături la care sunt obișnuți și care transmit securitate), un mecanism care ar influența atitudinea psihologică a persoanei față de câine; al doilea este „autoasemănarea”, un mecanism care indică, în schimb, preferința oamenilor pentru oameni și obiecte care reflectă aspecte (mai ales structura geometrică) ale aparenței lor proprii. Dar pe frontul personalității și comportamentului este unde asemănarea găsește cele mai bune oportunități de a se manifesta. Cercetările au identificat corelații semnificative între persoanele extrovertite și câinii cu comportamente mai sociabile, precum și între persoanele anxioase sau emoțional instabile și câinii cu niveluri mai mari de anxietate, teamă de străini și agresivitate față de stăpân; persoanele cu atitudini negative față de câini sau cu stres ridicat tind să aibă câini nu doar cu comportamente problematice și anxioase, ci și cu o stare fizică proastă. Potrivit cercetătorilor, cel puțin trei mecanisme biologice stau la baza acestor asemănări: primul este contagia emoțională și co-regularea (stările emoționale ale câinelui și ale oamenilor se influențează reciproc: de exemplu, în timpul unei interacțiuni pozitive, frecvențele cardiace ale câinelui și ale omului sunt corelate); al doilea este imitația neurală (neuronii oglinzi din creierul câinelui îi ajută să imite modelele emoționale ale companionului uman, o activitate care se adaugă învățării observaționale, care permite câinelui să imite conștient acțiunile persoanei de referință); al treilea este sincronizarea hormonală (oxitocina, hormonul de atașament, este eliberată atât de câini, cât și de oameni în momentele de interacțiune pozitivă; nivelurile de cortizol, cunoscut ca hormonul stresului, sunt sincronizate în blana persoanei de referință și a câinelui, în special dacă este un câine competitiv). Până acum, cercetarea științifică a demonstrat că ampla gamă de asemănări este aproape exclusiv datorată câinilor de rasă pură, care exprimă caracteristici standardizate și previzibile și sunt, așadar, mai ușor de ales la alegerea unui câine. Pentru câinii de rasă mixtă, previzibilitatea lipsește, așa că puțini mecanisme pot influența alegerea și să genereze asemănări din primele momente, dar bogăția istoricului lor le face cu siguranță capabili să se afilieze bine cu persoana de referință, care în timpul conviețuirii va descoperi atât asemănări neîntrecute, mai puțin fizice, dar cu siguranță emoționale și de caracter, cât și aspecte de complementaritate uneori atât de extraordinare, încât omul, nu câinele, își va schimba viziunea asupra lumii.
Citire originală (it)
Le somiglianze tra il cane ed il compagno umano sono reali e la ricerca lo conferma La ricerca scientifica degli ultimi 10-15 anni si è occupata a più riprese della somiglianza esteriore e di carattere tra il cane e il proprio compagno umano e su alcuni punti ha raggiunto un consenso significativo. La somiglianza è reale e non è una somiglianza solo percepita. Riguarda soprattutto varie dimensioni della personalità, ma in parte anche l’aspetto esteriore. Sul piano fisico, la ricerca ha individuato soprattutto nella forma, nell’espressione e nella conformazione dell’area degli occhi quella dove si concentra maggiormente la somiglianza; una correlazione ricorrente è anche quella tra donne con i capelli lunghi che tendono a preferire razze con le orecchie lunghe e, viceversa, donne con i capelli corti che scelgono razze con le orecchie corte; cani con mantello dai colori caldi e chiari sono universalmente preferiti, ma lo sono soprattutto da persone con capelli chiari; persone sedentarie e quindi più inclini al sovrappeso hanno frequentemente cani obesi; persone alte e snelle (ectomorfe) preferiscono cani dall’aspetto leggero e con ossa lunghe (anch’essi dunque ectomorfi), mentre persone basse e robuste (endomorfe) prediligono cani bassi, con ossa corte e pesanti (ossia endoformi); la larghezza-altezza facciale e la simmetria del viso spingono l’umano verso aspetti morfologici similari nel cane. La radice della somiglianza fisica sta nel fatto che la scelta di un cane è condizionata da due meccanismi noti in psicologia: il primo è l’Effetto di Esposizione Semplice, che porta le persone a preferire ciò che è familiare (e non c’è nulla di più “familiare” che guardarsi allo specchio e conseguentemente orientarsi, senza troppi sforzi mentali, su tratti a cui si è abituati e che trasmettono sicurezza), meccanismo che condizionerebbe l’atteggiamento psicologico della persona verso il cane; il secondo è l’”autosimilarità”, un meccanismo che indica, invece, la preferenza degli umani per persone e oggetti che rispecchiano aspetti (soprattutto di struttura geometrica) del proprio apparire. Ma è sul fronte della personalità e dei comportamenti che la somiglianza trova le migliori opportunità per manifestarsi. La ricerca ha identificato correlazioni significative tra persone estroverse e cani con comportamenti più socievoli, così come tra ansiosi o emotivamente instabili e cani con livelli più alti di ansia, paura degli estranei e aggressività verso i proprietari; persone con atteggiamenti negativi verso il cane o stress elevato tendono ad avere cani non solo con comportamenti problematici e ansiosi, ma anche con scarsa salute fisica. Alla base di queste somiglianze ci sono, secondo i ricercatori, almeno tre meccanismi biologici: il primo è rappresentato dal contagio emotivo e dalla coregolazione emotiva (gli stati emotivi di cani e umani si influenzano reciprocamente: ad esempio, durante un’interazione positiva le frequenze cardiache del cane e dell’umano sono correlate); il secondo è l’imitazione neurale (i neuroni specchio del cervello del cane lo aiutano a imitare schemi emotivi del compagno umano, attività che va a sommarsi all’apprendimento osservazionale che consente al cane di imitare consapevolmente le azioni dell’umano di riferimento); il terzo è la sincronizzazione ormonale (l’ossitocina, ossia l’ormone dell’attaccamento, è rilasciata sia dai cani che dagli umani nei momenti di interazione positiva; i livelli di cortisolo, noto come l’ormone dello stress, sono sincronizzati nei peli dell’umano di riferimento e del cane, soprattutto se si tratta di un cane competitivo). Fin qui la ricerca scientifica, che ovviamente ha evidenziato come la complessa gamma delle somiglianze sia quasi esclusivamente riferibile alle razze pure, le quali esprimono caratteristiche standardizzate e prevedibili e quindi più facilmente acquisibili nel momento della scelta. Per i meticci, la prevedibilità manca e quindi sono pochi i meccanismi che possono condizionare la scelta e generare somiglianze fin dai primi momenti, ma la ricchezza del loro background li rende sicuramente capaci di affiliarsi ottimamente al loro umano di riferimento, che nel corso della convivenza scoprirà sia ineguagliabili somiglianze, meno fisiche ma di certo emotive e caratteriali, sia aspetti di complementarietà talvolta così straordinari che sarà l’uomo e non il cane a modificare la propria visione del mondo.
Listat acum 4 luni
