Adoptă Finja
Feminin · Tinere · 3 ani
Hoppla! Iată-mă, Finja micuță cu răutăția în spate! Încă te mai amintești de mine? Sunt pisicuța găsită la B 420 Burgbrohl pe 24 octombrie 2023, și ce pot spune: nimeni nu m-a pierdut, iar asta chiar dacă am avut răni serioase. Dar oricum, aici la adăpostul pentru animale, am oameni super iubitori care mă consideră total minunată, iar eu am reușit să trec la un gospodar. Om, viața aici e ca „Gott in Frankreich” și deși ar trebui să mă iau ușor, am simțit repede nevoia de alergat. Mama mea de gospodărie a încercat totul pentru a mă ține liniștită – în cele din urmă, piciorușele mele trebuiau să se vindece – dar m-am aruncat din brațele ei și mi-am deschis propriul meu traseu de alergare. În concluzie, piciorușele au făcut-o bine, iar lumea mea a fost în ordine. Totuși, acel lucru de metal rămânea într-unul dintre picioarele mele. Dar deoarece totul s-a vindecat și s-a refăcut, acum este finalmente eliminat. Aaa, ... mai era ceva! Deci nu doar materialul a fost eliminat... aaaa, am și înaintat vârsta în timpul acesta, iar există această tranziție de la copilărie la pubertate... adică zic eu: am cam crescut. Ouch, ți-o pot spune, a fost ceva. Nu înțelegeam deloc ce se întâmpla cu mine, iar doar două săptămâni mai târziu s-a întâmplat din nou. Așa că a fost logic să fac operatia de sterilizare în timpul intervenției. Acum vor fi scoase cusături, iar sperăm că pot intra în casa finală în curând. Mă visul unui partener de antrenament, un mediu foarte liniștit și rural, așa încât niciodată să nu mai se întâmple un accident atât de grav. Cea mai importantă lucrare este un stăpân care citește fiecare dor din ochii mei. De altfel, sunt o nișă complet nebună și am răutăția în spate. Curios acum? Atunci înregistrează-te direct la adăpostul pentru animale, iar ei vor face un program cu casa de gospodărie.
Citire originală (de)
Hoppla! Hier komme ich, die kleine Finja mit dem Schalk im Nacken! Erinnert Ihr Euch noch an mich? Ich bin das Fundkitten von der B 420 Burgbrohl vom 24.10.2023 und was soll ich sagen: Keiner hat mich bisher vermisst und das, wo ich so schwere Verletzungen hatte. Aber egal, denn ich habe hier im Tierheim superliebe Menschen, die mich total klasse finden und dann durfte ich doch tatsächlich auf eine Pflegestelle umziehen. Mann, das ist ein Leben hier wie „Gott in Frankreich“ und obwohl ich mich schonen sollte, verspürte ich schnell den Drang, zu rennen. Meine Pflegemama hat alles versucht, um mich ruhig zu halten – schließlich sollten meine Beinchen ja heilen – bin ich ihr als bald aus dem Arm gesprungen und hab meine persönliche Rennbahn eröffnet. Kurzum, meine Beine habe es super mitgemacht und meine Welt war in Ordnung. Allerdings war dieses blöde Metall halt immer noch in einem Beinchen. Aber da alles super abgeheilt und zusammengewachsen ist, wurde es dann jetzt endlich entfernt. Ähhh, … da war noch etwas! Also mir wurde nicht nur das Material… ähhh ich bin da ja in der Zeit auch etwas älter geworden und da gibt es so einen Übergang vom Kind zum Pubertier… sprich: ich wurde rollig. Auweia, ich kann Euch sagen, das war ja vielleicht was. Ich habe überhaupt nicht verstanden, was mit mir passiert und kaum 2 Wochen später direkt wieder. Da lag es dann nahe, während der OP meine Kastration gleich mitzumachen. Jetzt werden bald die Fäden gezogen und dann darf ich hoffentlich ganz bald in mein endgültiges Zuhause umziehen. Ich träume von einem Sparringspartner, einem sehr verkehrsberuhigten, ländlichen Umfeld, damit mir nie wieder so ein schlimmer Unfall passiert. Das Allerwichtigste ist Personal, was mir jeden Wunsch von den Augen abliest. Ach übrigens, ich bin eine ganz verrückte Nudel und habe den Schalk im Nacken. Na, neugierig geworden? Dann melde Dich direkt im Tierheim und die machen dann einen Termin mit meiner Pflegestelle aus. Bis ganz bald Eure Finja
Listat acum 3 luni
