Adoptă Mister Monk
Masculin · Tinere · 3 ani
Dragă echipă de adăpost pentru animale, din păcate am trebuit să-l las pe domnul Monk să parcurgă podul arc-ului de culori pe 18 decembrie 2023. I-a fost diagnosticat un tumoare mare la ficat de către medicul veterinar în septembrie 2023. De câteva zile, el nu a mâncat nimic. El mânca 1-2 bucăți de pui gătit și un pic de brânză proaspătă de capră. Părea foame, dar orice aș fi pus în fața lui, el aproape nu mânca nimic. Medicul a spus că era foarte slăbit și că burtă a lui era acum plină de tumori. Era pur și simplu timpul ca el să plece. El a trecut peste podul arc-ului de culori cu capul în mâna mea, foarte calm și liniștit. Domnul Monk (și numele îi potrivea perfect) a fost cel mai cool ciorap pe care l-am avut de îngrijit. Acesta a ignorat în mare măsură tomcatul și câinele din vecinătate și nu i-a provocat niciodată. El se așeza pe canapea alături de mine la sfârșit și privea televizorul. „Sora” lui, Bibi, o accepta, iar uneori era o lovitură de nas, dar nu prea des. Domnul Monk nu venea în pat. Doar dimineața, pentru a-mi aminti (desigur, înainte de alarmă) că era acum – exact acum – avea foame și avea nevoie de ceva de mâncare imediat pentru că altfel (desigur) s-ar fi înfometat până la moarte. El putea vorbi multe povești, dar în mare parte părea că mă țipa. „DU-TE SĂ MĂ HĂRĂȚI!” sau „De ce ușa este încă închisă când stau aici cel puțin 3 secunde?” În rest, era întotdeauna în preajma mea când eram acasă (și cu birou acasă, eram acasă mult). Când am avut curajul să rămân toată noaptea la o prietenă, el aproape nu m-a părăsit. La fiecare câteva minute, trebuia să se asigure că eu tot acolo eram. Computerul era dușmanul lui. Am stat și am lucrat ore fără să mă opresc să-l petez. Avea talentul de a se urca pe tastatură și să apese exact tastele care ar fi închis dispozitivul...? Când am fost plecat pentru o vacanță, el a acceptat rapid „îngrijitoarea de pisici”, Waltraud, care i-a dat mâncare. Ea a primit permisiunea să-l atingă și să-l țintească. Îl vom plânge profund (Bibi caută acum după el) și nu-l vom uita niciodată. Vă mulțumesc că mi-ați permis să-i ofer domnului Monk câțiva ani frumoși suplimentari. Multe salutări dragă și triste G.G.
Citire originală (de)
Liebe Tierheim-Mitarbeiter, leider musste ich am18.12.2023 Mister Monk über die Regenbogenbrücke gehen lassen. Er hatte nach Diagnose des Tierarztes im September 2023 einen recht großen Leber-Tumor. Seit ein paar Tagen hat er gar nicht mehr gefressen. 1 -2 Stücke gekochtes Hühnchen und ein bisschen Ziegenfrischkäse. Er schien Hunger zu haben, aber egal, was ich ihm vorgesetzt habe, gefressen hat er (so gut wie) nichts. Der Tierarzt meinte, er wäre total abgemagert und der dicke Bauch wäre inzwischen voller Tumore. Es wäre einfach an der Zeit für ihn, zu gehen. Er konnte mit seinem Köpfchen in meiner Hand ganz ruhig und entspannt über die Regenbrücke gehen. Mister Monk (und das Mister passte hervorragend zu ihm) war die coolste Socke, die ich je betreuen durfte.? Er hat die Kater und den Nachbarhund in der Umgebung mehr oder weniger ignoriert und sich auch nicht provozieren lassen. Gerne hat er zum Schluss neben mir auf dem Sofa gesessen und TV geguckt. Seine "Schwester" Bibi hat er akzeptiert und hin und wieder gab es einen Nasenstupser, mehr aber eigentlich nie. Ins Bett kam Mister Monk nicht. Nur morgens, um mich (natürlich vor dem Wecker) daran zu erinnern, dass er jetzt - und zwar genau jetzt! - Hunger hat und SOFORT etwas zu fressen benötigt, weil er sonst (natürlich) elendig verhungern würde ?. Er konnte viel erzählen, meistens klang es allerdings eher, als würde er mich anbrüllen. "Los FUTTER!" oder "Wieso ist die Tür noch nicht auf, obwohl ich schon mind. 3 Sekunden davor stehe?" Ansonsten war er immer in meiner Nähe, wenn ich zuhause war (und durch Homeoffice war ich viel zuhause). Wenn ich mich tatsächlich mal erdreistet habe, bei einer Freundin zu übernachten, ist er danach kaum von meiner Seite gewichen. Alle paar Minuten musste er sichergehen, dass ich noch da bin. Der Computer war sein Feind. Da habe ich ja stundenlang gesessen und gearbeitet und ihn nicht pausenlos gestreichelt. Er hatte das Talent, über die Tastatur zu klettern und genau die richtigen Tasten zu treffen, die das Gerät herunter gefahren haben.... ? War ich mal eine Weile in Urlaub, hat er die "Katzenbetreuerin" Waltraud schnell akzeptiert, sie hat ihm ja Futter gegeben. Sie durfte ihn auch anfassen und streicheln. Wir werden ihn schmerzlich vermissen (Bibi sucht ihn im Moment) und niemals vergessen. Danke, dass ich Mister Monk noch ein paar schöne Jahre schenken durfte. Viele liebe und traurige Grüße G.G.
Cont gratuit — 10 contacte incluse
Listat luna trecută
