Adoptă Non serve sparare ai lupi
Rasă mixtă · Necunoscut · Tinere · 1 an
Ziarul online ildolomiti.it a publicat un interviu cu Luca Pianesi cu Bruno Viola, păstor și președintele Asociației pentru Apărarea Patrimoniului Zootehnic al Marelor Prădători (Adgp), creată pentru a promova și răspândi activitatea fermierilor în domeniul prevenției față de mari prădători: adică oameni care au renunțat la plângeri și la ideea de ilegalitate (ucideri și otrăvirii) și au optat pentru acțiuni responsabile care permit coexistența cu vulpi. Iată principalele momente ale interviului. „Nu putem spune da vulpii”, spune Viola. „Sunt păstor și vulpea rămâne adversarul meu, acela care îmi ia ceea ce trăiesc. Totuși, putem spune da coexistenței, în sensul că traiul cu acești prădători în anumite limite este posibil, și aș dori ca toți colegii mei păstori și fermieri să înțeleagă acest lucru, care plâng când vulpea ucide animalele lor.” Bruno Viola și colegii lui au realizat că, prin angajament, pasiune, câini de pază și garduri bine construite, este posibil să lupte și să învingă vulpea fără arme și ucidere inutilă: „Într-adevăr, doar informarea este suficientă pentru a ști că uciderea poate fi mai periculoasă decât orice altceva dacă nu este studiată atent, deoarece dezorganizează grupurile, iar apoi există ceva de temut, pentru că fără ghidare, indivizii riscură să meargă pe propriile lor căi, fără ierarhie și ordine.” Este clar că Bruno cunoaște bine vulpea, trăiește în contact cu ea, „chiar dacă ea niciodată nu se arată mie”, explică el. „Știu că e acolo, de exemplu noaptea, câinii de pază o sesizează, capcanele video o semnalizează, dar ea se arată tuturor, cu excepția mea, deoarece știe că eu sunt cel care conduce oile. Vulpea este inteligentă, foarte mult. Dar noi păstori o putem învinge, atâta timp cât suntem pregătiți și echipați. Acesta este mesajul pe care vreau să-l fac cunoscut. Cu trei ani în urmă, pe vârful Vallarsa, au fost ucise mai mult de douăzeci de oi. Cu doi ani în urmă, am ajuns cu câini de pază și garduri bine construite, fără câini de pază, și am pierdut 11 oi. De când am câini de pază, nu am suferit nici o pierdere, cu excepția unei nopți, în 30 august, când vremea rea a despărțit oile, cu vânt și ploaie, și am pierdut un măgăru, o oaie și două mieluri. Dar a fost un eveniment exceptional. Muncind greu și folosind măsuri corecte, riscul scade mult.” Bruno explică că, la păscut, există o piramidă reală. La vârf sunt oi, apoi păstorul, apoi câinii de pază, iar în cele din urmă câinii de pază. „Acești ultimi trebuie să fie în armonie cu toți ceilalți: nu există nici o cale ca un Maremmano, de exemplu, să nu lase câinii de pază să lucreze și acesta să nu răspundă instrucțiunilor mele. Dar la vârful tuturor sunt oi. Eu și câinii lucrăm pentru ele, și din această cauză nu aș spune niciodată “să trăiască vulpea”. Ea este încă adversarul meu, al nostru, dar există multe moduri de a conviețui cu ea, chiar dacă necesită efort. Pentru câinii de pază și gardurile electrice, atât mobile, cât și fixe, trebuie doar să te adresezi Institutului Provincial de Silvicultură și Faună. Dar apoi trebuie să înveți să gestionezi și să cresci câinii și să plantezi gardurile.” Câinii de pază vin direct din cercul de păstori Maremmano Abruzzese, dar chiar dacă sunt rase obișnuite să trăiască printre oi și știu cum să se comporte cu vulpi, ei au nevoie de socializare cu oile și crescerea în plin respect față de animal. „Acesta este un cerință fundamentală pentru a intra în asociație”, explică Bruno. „Câinii trebuie tratați bine și să fie sănătoși. Consumă, de asemenea, multă mâncare, așa că acordul cu Almo Nature (o companie care produce mâncare oferind mâncare gratuită pentru câinii asociației, ndr) este esențial, deoarece ne permite să economisim pe nutriția lor. În ceea ce privește gardurile, stâlpii trebuie bine înfiptați, firele bine întinse, nu trebuie să fie aproape de rampă. Condițiile meteorologice și apropierea de copaci trebuie luate în considerare. În concluzie, necesită cunoștințe și atenție. Ca asociație, suntem gata să ajutăm toți colegii noștri păstori să le explice ce știm și ce am învățat de-a lungul timpului. Singura certitudine reală este că tragerea cu pușca nu este soluția, iar cei care încetează să plângă, să se plângă și să ceară răspunsuri din Europa sau din oricine altcineva nu vor putea proteja cu adevărat animalele lor, care sunt cea mai mare comoară noastră.”
Citire originală (it)
Il quotidiano online ildolomiti.it ha pubblicato un'intervista di Luca Pianesi al pastore Bruno Viola, presidente dell’Associazione per la Difesa del Patrimonio Zootecnico dai Grandi Predatori (Adgp) , nata per valorizzare e divulgare il lavoro svolto dagli allevatori nel campo della prevenzione dai grandi predatori: insomma gente che ha abbandonato le lamentazioni e l'idea stessa di illegalità (uccisioni e avvelenamenti) e mette in campo, invece, azioni responsabili per rendere possibile la convivenza con i lupi. Ecco le parti salienti dell'intervista. ”Noi non possiamo dire sì al lupo – dice Viola – Io sono un pastore e comunque il lupo resta il mio nemico, quello che mi leva ciò per il quale vivo. Però diciamo sì alla convivenza nel senso che convivere con questi predatori entro determinati limiti, si può fare e vorrei che lo capissero tutti i miei colleghi pastori e allevatori che piangono quando il lupo uccide loro degli animali”. Bruno Viola e i suoi colleghi si sono accorti che con impegno, passione, cani da guardiana e recinti ben fatti si può combattere e battere il lupo senza fucili e inutili uccisioni: “Anzi, basta informarsi per sapere che gli abbattimenti rischierebbero di essere più pericolosi che altro se non studiati più che bene, perché si destabilizzano i branchi e allora lì sì c’è da aver paura perché senza guida gli esemplari rischiano di andare ognuno per conto loro, senza gerarchie e ordine”. Si sente che Bruno il lupo lo conosce bene, ci vive a contatto, ”anche se con me non si fa mai vedere – spiega – io so che c’è, per esempio la notte, se ne accorgono i cani, me lo segnalano le fototrappole ma lui si fa vedere da tutti tranne che da me perché sa che sono io quello che guida il gregge. Il lupo è furbo, molto. Ma noi pastori possiamo batterlo, basta essere preparati e attrezzati. Ed è questo che mi preme far capire. Tre anni fa in cima alla Vallarsa erano state abbattute oltre una ventina di pecore. Due anni fa ero arrivato io con i cani da conduzione e i recinti ben fatti, senza cani da guardiana e avevo perso 11 pecore. Da quando ho i cani da guardiana, da oltre 1 anno non ho avuto più perdite se non in una notte, era il 30 agosto scorso, quando il mal tempo ha spaccato il gregge, tra vento e pioggia, e ho perso un asino, una pecora e due agnelli. Ma è stato un evento eccezionale. Lavorando sodo e usando i corretti accorgimenti il rischio si riduce moltissimo”. Bruno spiega che al pascolo c’è una vera e propria piramide. Al vertice ci sono le pecore, poi c’è il pastore, poi i cani da conduzione e infine i cani da guardiana. ”Questi ultimi devono essere in sintonia con tutti gli altri: non esiste che un maremmano, per esempio, non lasci lavorare il cane da conduzione e quest’ultimo non risponda alle mie indicazioni. Ma al vertice di tutto ci sono le pecore. Io e i cani lavoriamo per loro e per questo non mi sogno di dire viva il lupo. E’ comunque il mio, il nostro, avversario ma i modi per conviverci ormai sono tanti anche se richiedono impegno. Per i cani da guardiana e i recinti elettrificati, sia mobili che stabili, basta rivolgersi all’istituto foreste e fauna della Provincia. Ma poi bisogna imparare a gestire e crescere i primi e a piantare i secondi”. I cani da guardiana arrivano direttamente dal circolo del pastore maremmano abruzzese ma, anche se sono linee abituate a vivere tra le pecore e sanno come comportarsi con i lupi, necessitano di abituarsi al gregge e vanno cresciuti nel pieno rispetto dell’animale. ”E’ questo un requisito fondamentale per poter entrare nell’associazione – spiega ancora Bruno – i cani vanno trattati bene e devono essere in salute. Poi consumano un sacco di cibo e per questo l’accordo con Almo Nature ( azienda produttrice di alimenti che fornisce gratuitamente agli allevatori dell'associazione il cibo per i cani , ndr ) è fondamentale perché ci permette di risparmiare sul loro nutrimento. Per quanto riguarda i recinti devono essere ben piantati i paletti, ben tesi i fili, non vanno messi vicino alle rampe. Va tenuto conto delle condizioni atmosferiche, della vicinanza agli alberi. Insomma necessitano di conoscenza e attenzione. Come associazione siamo pronti ad aiutare tutti i nostri colleghi allevatori per spiegargli quello che sappiamo e abbiamo imparato nel tempo. L’unica vera certezza è che sparare non è la soluzione e chi si ferma a piangere, a lamentarsi e a chiedere risposte all’Europa o a chissà chi non riuscirà a difendere davvero i suoi animali che sono il nostro bene più prezioso”.
Listat acum 4 luni
