Adoptă Staram się nie zabijać nawet much – rozmowa z Aleksandrą Pudliszak
Rasă mixtă · Necunoscut
Vom vorbi cu Alexandra Pudliszak, istorică, cercetătoare în științe sociale, călătoriță, meditatoare, autorul volumului de poezie „Fantomele sufletului”, din vânzarea căruia întregul venit va fi destinat activității Căpușorul Negru. Volumul îl puteți cumpăra la editură: Cumpără volumul „Fantomele sufletului” Așka Wydrych: Cum a început Pătrința poveste cu poezie? Cum a găsit Pătrința propriul ei voce și mod de exprimare a ei, a gândurilor și emoțiilor ei? Alexandra Pudliszak: De la copilărie am fost un bărbat cu poezia. Înainte de a mă duce la coșul de pluș, mama mi-a citit versuri. Se spune că îmi punea și flori de iarnă în coș, așa că nu-i surprinzător că am devenit o poetă. Încă-mi amintesc un fragment dintr-un poem: dimineața ceața a intrat în câmp, vântul o rupsese și o sfârâise, cădeau grele ciorchini de zmeură și mărăcini. Până astăzi atmosfera acelui poem de toamnă mă străbate până la oase... chiar frigul îmi trece. Ca adolescentă scriam poeme în sertar, exprimând prin aceasta dilemele mele tinereții. În Polonia, cântam la focul de tabără piesele lui Vechiul Pătrinț și Antonina Krzysztoń. Mai târziu, în repertoriu au intrat Bob Dylan, Leonard Cohen. În clasa a V-a era multă atenție pentru canonul poeziei poloneze, în străinătate am descoperit Rilke, Dickinson, Marsman. Din cauza studiilor, activității științifice și călătoriilor, într-o perioadă lungă am pierdut contactul cu poezie. Doar după întoarcerea în Polonia în anul 2022 am revenit la această artă prețioasă și frumoasă. Sunt conștientă de o mare norocire cu limba polonă. Limba polonă este o limbă frumoasă. La fel ca persana, limba polonă este o limbă de poezie. Sunt mai degrabă o conversatoare slabă. Cel mai bine mă exprim turnându-mă pe hârtie. Hârtia este răbdătoare, miloasă. În ceea ce privește limba, am o mică curiozitate personală. Pot scrie articole științifice în olandeză, engleză sau spaniolă, dar poezie doar în poloneză. Nu aș putea să scriu o lucrare științifică în limba polonă. După treizeci de ani în străinătate simt cum poloneza mea se încurce și trebuie să recunosc că mi-e rușine puțin. Poezia însă se pare că vine singură la mine
Citire originală (en)
Rozmawiamy z Aleksandrą Pudliszak, historyczką, badaczką nauk społecznych, podróżniczką, joginką, autorką tomiku poezji “Widma duszy”, z którego sprzedaży cały dochód zostanie przeznaczony na działalność Czarnej Owcy. Tomik możecie kupić u wydawcy: Kup tomik “Widma duszy” Aśka Wydrych: Jak rozpoczęła się Pani przygoda z poezją? Jak odnalazła Pani swój własny głos i sposób na wyrażenia siebie, swoich przemyśleń i emocji? Aleksandra Pudliszak: Od dzieciństwa jestem za pan brat z poezją. Jeszcze do kołyski mama czytała mi wiersze. Podobno wkładała mi również fiołki do wózeczka także nie dziwo, że wyrosła ze mnie poetka. Wciąż pamiętam fragment wiersza rano mgła w pole szła, wiatr ją rwał i strzępił, opadały ciężkie grona kalin i jarzębin . Po dziś dzień atmosfera tego jesiennego wiersza przenika mnie do szpiku kości… aż ciarki przechodzą. Jako nastolatka pisałam wiersze do szuflady, wyrażając w ten sposób swoje dziewczęce rozterki. Jeszcze w Polsce śpiewałam przy ognisku utwory Starego Dobrego Małżeństwa i Antoniny Krzysztoń. Później do repertuaru doszedł Bob Dylan, Leonard Cohen. W podstawówce było dużo uwagi dla kanonu polskiej poezji, za granicą odkryłam Rilke, Dickinson, Marsmana. Z powodu studiów, pracy naukowej oraz podroży, przez długi okres zatraciłam kontakt z poezją. Dopiero po powrocie do Polski w 2022 roku powróciła do mnie ta cenna i piękna sztuka. Czuję głęboką wieź z językiem polskim. Polski to piękny język. Podobnie jak farsi, polski to język poezji. Jestem raczej kiepską rozmówczynią. Najlepiej wyrażam się, przelewając siebie na papier. Papier jest cierpliwy, łaskawy. Co do języka to doświadczam małej osobistej ciekawostki. Mogę pisać artykuły naukowe po holendersku, angielsku lub hiszpańsku, ale poezję tylko po polsku. Nie potrafiłabym natomiast napisać pracy naukowej w języku polskim. Po trzydziestu latach za granicą czuję, jak mój polski kuleje i muszę przyznać, że trochę mi wstyd. Poezja natomiast jakoś sama do mnie pr
Cont gratuit — 10 contacte incluse
Listat luna trecută
