Adoptă Quando l’
Rasă mixtă · Necunoscut
Un câine nu poate să-și dea seama când să se oprească din băut apă dintr-un râu sau mare. Când temperatura crește, ei fac scufundări lungi în ocean, lacuri sau râuri și pârâuri, unde sunt încurajați să înoate și să recupereze bețe și mingi. Problema este că câinele nu poate înțelege când e timpul să se oprească din băut (cerința normală este de 40-80 mililitri de apă pe kilogram de greutate corporală pe zi). Dacă el bea prea mult în timp ce înoată sau "mușcă" valurile sau apucă un obiect pentru a-l recupera, atunci problemele pot deveni foarte grave. Dacă un câine ingeră prea multă apă sărată, poate dezvolta o tulburare electrolitică caracterizată prin exces de sodiu în sânge: hipernatremie (sau hipernatremia), ale cărei simptome inițiale sunt greața și vărsăturile, dar care se pot transforma rapid în dificultăți respiratorii, colaps, pierderea conștienței, convulsii, hemoragii cerebrale, ischemie, comă și moarte. Primul lucru de făcut este să încerci să-l faci pe câine să bea apă proaspătă pentru a reduce concentrația de sodiu, dar trebuie căutat ajutor veterinar cât mai curând posibil. Hiponatremia (sau hiposodemia) apare atunci când nivelul de sodiu din sângele unui câine scade sub 140 mEq/l: poate fi cauzată de un aport excesiv de apă proaspătă care provoacă, de fapt, o reducere excesivă a concentrației de sodiu în sângele animalului. Simptomele sunt și slăbiciune extremă, apatie, pierderea apetitului, greață și vărsături, iar mai târziu convulsii și comă. Restaurarea nivelurilor normale ale sodiului din sânge este sarcina exclusivă a unui medic veterinar, deoarece este o operațiune delicată care trebuie efectuată treptat și competent. În realitate, pot exista multe cauze pentru hiponatremie (inclusiv boli specifice, diaree semnificativă, insolație etc.), dar dacă ingestia de apă le provoacă, câinii cei mai expuși riscului sunt rasele mici (care, tocmai din cauza dimensiunii lor, suferă modificări mai rapide ale concentrației de sodiu), dar este clar că fiecare câine este expus pericolului, care poate fi ușor evitat prin limitarea șederii câinelui în apă, dulce sau sărată. Un pliant specific în secțiunea "câinele în societate" a Ghidurilor Apaca (de asemenea, în format audio) colectează multe alte informații utile despre lucrurile de făcut și de știut atunci când un câine se află în locuri cu apă.
Citire originală (it)
Il problema è che il cane non sa quando è ora di smettere di ingurgitare l'acqua del fiume o del mare. Quando la temperatura sale arrivano puntualmente anche i bagni in mare o al lago o nei fiumi e torrenti, con cani stimolati a nuotare e a riportare legnetti e palline. Il problema è che il cane non è in grado di capire quando è ora di smettere di ingurgitare acqua (il fabbisogno normale è di 40-80 millilitri di acqua per chilo di peso corporeo al giorno) e se accade che sia troppa quella che beve mentre nuota o “morde” le onde o afferra l'oggetto da riportare allora i problemi possono diventare davvero molto seri. Se il cane ingurgita troppa acqua salata può incorrere in un disturbo elettrolitico caratterizzato in una eccessiva concentrazione di sodio nel sangue: è l'ipersodiemia (o ipernatriemia), i cui primi sintomi sono nausea e vomito, ma che può rapidamente evolvere in difficoltà respiratorie, collasso, perdita di coscienza, convulsioni, emorragie cerebrali, ischemie, coma e morte. La prima cosa da fare è cercare di far bere dell'acqua dolce al cane per abbassare la concentrazione di sodio, ma il ricorso alle cure veterinarie è la scelta da fare quanto prima. Si parla invece di iponatriemia (o iposodiemia) quando i valori ematici di sodio scendono nel cane al di sotto dei 140 mEq/l: a provocarla può essere un esagerato apporto di acqua dolce che provoca, appunto, un abbassamento eccessivo della concentrazione di sodio nel sangue dell'animale. I sintomi sono, anche in questo caso, debolezza estrema, apatia, inappetenza, nausea e vomito e, successivamente, convulsioni e coma. Cercare di ripristinare i valori normali di sodio nel sangue è compito esclusivo del veterinario, perchè è un'operazione delicata che va condotta con gradualità e competenza. In realtà, le cause dell'ipernatriemia, così come dell'iponatriemia possono essere molte (tra cui patologie specifiche, diarree importanti, colpi di calore ecc.), ma se a provocarle è l'ingestione d'acqua allora i cani più a rischio sono quelli di piccola taglia (che proprio in ragione della dimensione subiscono più rapidamente le alterazioni nella concentrazione di sodio), ma è evidente che ogni cane è esposto al pericolo, che peraltro può essere facilmente evitato limitando la permanenza del cane in acqua, dolce o salata che sia. Una scheda specifica nella sezione “il cane nella società” delle Guide di Apaca (anche in formato audio) raccoglie molte altre utili informazioni sulle cose da fare e da sapere quando il cane si trova nei luoghi d'acqua.
Listat ieri
