Adoptă SOLEA –
Rasă mixtă · Feminin
Sunt un ciobănesc Savoyard de 2,5 ani. Am avut o primă familie care nu a putut face față dificultății mele de a sta singur. Am petrecut ore lungi închis pe balcon, fără să înțeleg cu adevărat de ce. De atunci, singurătatea a devenit cea mai mare provocare pentru mine. Când oamenii mei trec pragul ușii, mă tem că nu se vor mai întoarce și panichez. Sunt un câine foarte apropiat de oamenii mei, iubesc mângâierile. În ultimele luni, m-am liniștit mult și am câștigat autonomie, nu mă las copleșit prea ușor de emoțiile mele și reușesc să stau jos sau să mă ocup singur. În timpul drumețiilor, sunt cel mai fericit, mă simt bine. Îmi place să merg în față, dar întotdeauna verific că oamenii mei mă urmează. Am un bun recall și chiar dacă există tentații, întotdeauna vin înapoi dacă sunt chemat. Mersul prin oraș merge de asemenea bine, deși încă trag puțin de lesă, îmbunătățesc. Nu îmi este frică de zgomote, mașini, scutere. Chiar merg cu bicicleta cu familia mea adoptivă! Cu alți câini, sunt mai degrabă rezervat. Observ, iau timpul meu, respect semnalele. Dacă mă simt bine, pot deveni foarte jucăuși! Cu străinii, sunt timid. Se poate întâmpla să latră pentru a-i ține la distanță pentru că am nevoie de timp și de a mă simți încrezător pentru a accepta să fiu vorbit sau mângâiat. Sunt un câine inteligent care îi place să învețe. Știu deja „stai jos”, „culcat”, „la picioarele mele”, „pat”, „oprește-te”, „rămâi”, „leșie” și îmi place când mi se propun noi exerciții. Sunt încă un câine tânăr în construcție. Mi-a lipsit stabilitatea, am învățat să mă agăț foarte puternic de oameni... dar am și o capacitate imensă de adaptare. Ceea ce caut astăzi este o familie răbdătoare, prezentă, gata să mă însoțească fără grabă.
Citire originală (fr)
J’ai deux ans et demi, je suis une berger de Savoie. J’ai connu une première famille qui n’a pas pu gérer mes difficultés à rester seule. J’ai passé de longues heures enfermée sur un balcon, sans vraiment comprendre pourquoi. Depuis, la solitude est devenue mon plus grand défi. Quand mes humains passent la porte, j’ai peur qu’ils ne reviennent pas et je panique. Je suis une chienne très proche de mes humains, j’adore les caresses. Ces derniers mois, je me suis beaucoup apaisée et j’ai gagné en autonomie, je me laisse moins submerger par mes émotions et j’arrive à me poser ou à m’occuper seule. Lors des randonnées, je suis la plus heureuse, je me sens bien. J’aime marcher devant, mais je vérifie toujours que mes humains me suivent. J’ai un bon rappel et même s’il y a des tentations, je reviens toujours si on me le demande. Les balades en ville se passent bien aussi, même si je tire encore un peu en laisse, je m’améliore. Je n’ai pas peur des bruits, des voitures, des trottinettes. Je fais même du vélo avec ma famille d’accueil ! Avec les autres chiens, je suis plutôt réservée. J’observe, je prends mon temps, je suis respectueuse des signaux. Si je me sens bien, je peux vite devenir très joueuse ! Avec les inconnus, je suis craintive. Il peut arriver que j’aboie pour garder à distance car j’ai besoin de temps et de me sentir en confiance pour accepter qu’on me parle ou qu’on me caresse. Je suis une chienne intelligente qui aime apprendre. Je connais déjà “assis”, “couché”, “au pied”, “panier”, “stop”, “pas bouger”, “laisse” et j’adore quand on me propose de nouveaux exercices. Je suis encore une jeune chienne en construction. J’ai manqué de stabilité, j’ai appris à m’accrocher très fort aux humains… mais j’ai aussi une immense capacité d’adaptation. Ce que je cherche aujourd’hui, c'est une famille patiente, présente, prête à m’accompagner sans me brusquer.
Listat acum 4 zile
