Adoptă Labradoropis
Labrador Retriever · Necunoscut · Vârstnic · 16 ani
Labradoropis, care trăia în familie de 16 ani, a ajuns pe stradă într-o seară întunecată și rece. Povestea este dură: proprietarul a lăsat soția și câinele afară din casă. Femeia s-a simțit rău și s-a chemat ajutor medical de urgență. Înainte de a fi dusă la spital, femeia a reușit să îi spună vecinului că îi dă câinele, pentru că nu mai avea unde să trăiască. Așa că câinele a fost lăsat zăcând în frig lângă casă, până când alți vecini au chemat salvatorii... Zilele și săptămânile au trecut. Am aflat că femeia a fost deja eliberată din spital, dar nu s-a întors după câine. Nimeni nici măcar nu a sunat. Am crezut că după cei 16 ani petrecuri împreună, chiar dacă nu mai avea loc de trăit, proprietarul ar reveni după câine. Știam că, în timp ce problema locuinței era rezolvată, noi am fi îngrijit câinele. Esențial era ca proprietarul să nu dispară. Însă, a dispărut. Și poliția a confirmat: în această familie, nimeni nu mai vrea câinele de 16 ani. Așa că soarta câinelui bătrân este să-și petreacă anii de aur în adăpost. Dragă voluntarul care plimbă câinii! Știm că vă plac plimbările active și vesele prin pădure. Cu câinii bătrâni care mănâncă încet bucăți mici, este mai „plicticos”. Totuși, am fi foarte recunoscători dacă, după ce ați alergat cu câinii activi, ați putea să-i acordați o clipă din timpul vostru pentru câinii bătrâni ai adăpostului. Faceți o scurtă plimbare în jurul terenului adăpostului, așezați-vă lângă ei, vorbiți-le, periezați-i blana. Dacă ați știut cât de recunoscători sunt pentru această atenție mică! Pentru acești câini bătrâni, în acest lume, suntem toți cei rămași, iar voi...
Citire originală (lv)
Labradoropis, kurš ģimenē nodzīvojis 16 gadus, kādu vakaru tumsā un salā nonāca uz ielas. Stāsts ir skarbs: znots esot izlicis sievasmāti kopā ar suni no mājām. Sievietei kļuva slikti, tika izsaukta neatliekamā medicīniskā palīdzība. Pirms vešanas uz slimnīcu sieviete kaimiņienei vēl paspēja uzsaukt, ka no suņa atsakās, jo vairs neesot, kur dzīvot. Tā suns palika guļam pie mājas aukstumā, līdz citi kaimiņi izsauca glābējus… Gāja dienas un nedēļas. Uzzinājām, ka sieviete no slimnīcas jau ir izrakstīta, taču pie suņa tā arī nav atnākusi. Neviens pat nav piezvanījis. Mēs bijām iedomājušies, ka pēc 16 gadiem kopā, pat ja vēl nebūs kur dzīvot, saimniece pie suņa atnāks. Mēs zinājām, ka kamēr atrisināsies jautājums ar dzīvesvietu, suņopi pieskatīsim un aprūpēsim. Galvenais, lai saimniece nepazūd. Tomēr viņa “pazuda”. Un arī policija mums apstiprināja: šajā ģimenē 16 gadus veco suni nevienam vairs nevajag. Tā nu opītim liktenis lēmis vecumdienas vadīt patversmē. Mīļie brīvprātīgie suņu staidzinātāji! Mēs zinām, ka jums patīk darbība un raitas, aktīvas pastaigas mežā. Ar opīšiem, kuri lēnītēm čunčina mazus gabaliņus, ir “garlaicīgāk”. Un tomēr mēs būtu ļoti pateicīgi, ja pēc izskriešanās ar aktīvajiem suņiem kādu brītiņu veltītu arī patversmes večukiem. Iziet mazu aplīti kaut pa patversmes teritoriju, piesaulītē ar viņiem pasēdēt, parunāt, paķemmēt kažociņu. Ja jūs zinātu, cik viņi ir pateicīgi par šo kripatiņu uzmanības! Šiem opīšiem šajā pasaulē esam palikuši tikai mēs un jūs…
Listat acum 3 luni
