Aller au contenu
TailHarbor
← Retour aux résultats
Disponible

Adopter Câine Mic, Suflet Mare, Inimă Cât Un Munte

Croisé · Mâle

Aujourd'hui je vais vous parler de mon chien. Une histoire simple sur un chien et encore plus simple. Un chien qui a vécu assez longtemps pour tous ceux qui n'ont pas fait le voyage. Il était maladroit, mais il aimait très fort. Et je pense qu'affirmer que vous êtes sincère quand vous aimez est déjà un pléonasme. Je l'ai eu pendant longtemps. En 2009, à Noël. Il était petit, comme une boule de laine. Il urinait par terre. Il renversait le bol du lait. Nous sommes devenus amis rapidement. Il était plus petit que ma paume. Il ne faisait vraiment rien de mal, mais sa présence se faisait sentir partout. Il se faisait connaître par son aboiement caractéristique, aigu et chaotique. Oh oui, quand il était dans la maison, jusqu'à ce qu'il grandisse un peu et décide d'affronter le monde, il déchirait des rouleaux de papier hygiénique. Qu'est-ce que ça lui faisait, de faire un désordre ? Il s'amusait et c'était tout ce qui comptait. Est-ce que cela a du sens de raconter quand les grands chiens le battaient et qu'il se mettait juste sur le dos sans mordre ou se battre ? Il aboyait "aaaa" presque humainement. Ou quand il s'est pris dans un piège du voisin et a déchiré sa cuisse ? Il a porté cette cicatrice malheureuse jusqu'à la fin de sa vie. Ou quand une voiture l'a heurté et qu'il ne pouvait plus bouger, mais qu'il s'est forcé si fort qu'il s'est levé juste pour moi, à peine, sur ses pattes, tremblant de toutes ses articulations, juste pour jouer ? Ou quand je le nourrissais avec une petite cuillère, car autrement il ne venait pas près de sa nourriture, quand il avait de la fièvre ? Il a vécu la pandémie à sa manière. Mais je vais vous dire quelque chose d'autre. Tout d'abord, je veux vous donner un peu de contexte. Je suis aveugle. Et je ne l'aurais pas mentionné si cela n'avait absolument aucun sens. C'était parmi les premières fois où je suis allé seul d'un endroit à un autre. Soyons honnêtes, je vis à la campagne, et la cour de ma grand-mère n'est pas très loin de la mienne. Peut-être environ 100 mètres. C'était au milieu du mois de mars. Martin, c'est son nom, n'était pas allé plus loin que notre rue - peut-être 15 mètres. Là, il a rencontré d'autres chiens, bavardé joyeusement ou été battu par les autres. Un peu paniqué, j'ai pris ma canne et j'ai commencé à me diriger vers la maison de ma grand-mère. Il faisait assez froid, je faisais attention à tout ce qui bougeait. À un moment donné, alors que je avançais, j'ai entendu un chien qui me suivait. Mais j'ai dit de ne pas y prêter attention. Quand on tient une canne à la main, elle peut sembler une arme pour un chien et il est possible qu'il vous attaque. J'ai rencontré un voisin qui m'a salué : — Je ne sais pas, j'ai dit, peut-être c'est du quartier. Après avoir salué le voisin, j'ai continué vers la maison de ma grand-mère. Le chien me suivait étroitement. Pour résumer, quand j'arrivai là-bas et que je passai par la porte, le chien a essayé d'entrer aussi. Mais Paulică, le chien de ma grand-mère, voulait défendre clairement son territoire. Oui, c'était lui. Martin. Il était venu après moi. Je ne comprends toujours pas ce qui se passait dans sa tête. Lui, qui ne sortait jamais de 15 à 30 mètres de chez lui... C'était ainsi qu'il était, une seule fois, le seul chien d'assistance sur Temu. Il manquait peut-être même de l'étiquette « Fabriqué en Chine ». Voici son histoire, pas la mienne. Il a vécu 15 ans, mais il s'est malade, a souffert, et est resté aussi joyeux qu'avant. C'est une histoire de campagne sur un petit chien maladroit, mais - comme je l'ai dit - sincère et amical, courageux mais aussi effrayé. Et non, je ne l'ai jamais appelé la célèbre phrase de « Courage, le chien brave. » Il ne m'a jamais fait rire. Il était le plus heureux quand vous posiez simplement votre main sur lui, et il se retournait sur le dos juste pour que vous puissiez le caresser. À côté de lui, d'autres chiens ont également vécu : Sasa, Sasa Deux, un autre chien sans nom, et le fou que j'ai actuellement. Il est connu sous plusieurs noms : Ursu, Satan, Codrin. Oui, c'est tout. Ils lui ont donné le désir de vivre, ils l'ont tourmenté, ils ont joué avec lui. Mais il était patient comme toujours et grognait nerveusement quand les autres tentaient de prendre sa nourriture. Ils ont traversé sa vie, ainsi que la mienne, mais il a laissé la plus forte empreinte. « Il était un petit chien, mais avec un grand cœur. Il m'a montré ce que signifie l'amour inconditionnel, la fidélité infinie et la force de vous relever, même quand la vie essaie de vous abattre. Il se levait toujours pour moi. Et enfin, quand il a senti qu'il devait partir, il l'a fait en silence. Il ne voulait pas que quelqu'un le voie souffrir. Martin était bien plus qu'un chien. Il était mon ami, fidèle, aimant et courageux. Je te manques, vieux copain ! »

Lire l'original (ro)

Astăzi îţi voi povesti despre câinele meu. O poveste simplă despre un câine şi mai simplu. Un câine care a trăit cât pentru toţi cei care nu au rezistat. A fost prostănac, dar a iubit foarte mult. Şi cred că a spune că eşti sincer când iubeşti e deja pleonasm. L-am primit de mult. Prin 2009, de Crăciun. Era mic, cât un ghemotoc. A făcut pipi pe podea. A vărsat castronul cu lapte. Ne-am împrietenit rapid. Era mai mic decât palma mea. Nu prea a făcut năzbâtii, dar prezenţa i se simţea peste tot. Se făcea cunoscut prin lătratul lui caracteristic, ascuţit şi haotic. A, da, bine, cât a stat în casă, până a mai crescut un pic şi s-a hotărât să înfrunte lumea, a sfâşiat câteva role de hârtie igienică. Ce-i păsa lui că făcea mizerie? Se distra şi aia era tot ce conta. Are sens să povestesc când alţi câini mai mari îl băteau şi el doar se întindea pe spate fără să muşte sau să riposteze? Striga doar „aaaa” aproape uman. Sau când s-a prins în laţul unui vecin şi şi-a sfâşiat coapsa? A rămas cu cicatricea aia nenorocită pentru toată viaţa. Sau atunci când l-a lovit o maşină şi nu a mai putut să se mişte, dar s-a forţat atât de tare, că s-a ridicat doar de dragul meu, cu greu, în picioare, tremurând din toate încheieturile, doar ca să se joace? Sau când l-am hrănit cu linguriţa, că altfel nu se apropia de mâncare, atunci când a avut febră? A resimţit şi el pandemia în felul lui. Dar am să-ţi povestesc altceva. Înainte de toate, vreau să-ţi dau un pic de context. Sunt nevăzător. Şi nu aş fi specificat asta dacă nu ar fi avut absolut deloc sens. Era printre primele dăţi când am mers singur dintr-o locaţie în alta. Ce-i drept, stau la ţară, iar curtea bunicii nu e foarte departe de a mea. Să tot fie vreo 100 şi ceva de metri. Era pe la jumătatea lunii martie. Martin, că aşa îl cheamă, nu mergea mai departe de străduţa noastră – să fie vreo 15 metri. Acolo se întâlnea el şi sporovăia vesel sau îşi lua bătaie de la ceilalţi fraieri. Un pic panicat, mi-am luat bastonul şi am plecat către casa bunicii. Era destul de frig, eram atent la tot ce mişca. La un moment dat, tot înaintând, am auzit că un câine vine după mine. Dar am zis să nu îl bag în seamă. Atunci când ai baston în mână poate părea o armă pentru un câine şi e posibil să te atace. M-am întâlnit cu un vecin care m-a salutat: — Nu ştiu, am zis, o fi al străzii. După ce mi-am salutat vecinul, am continuat să merg spre bunica. Câinele se ţinea scai după mine. Ca să nu o mai lungesc mult, când am ajuns acolo şi am intrat pe poartă, a dat să intre şi câinele. Dar Paulică, câinele bunicii, voia neapărat să îşi apere teritoriul. Da, era el. Martin. Venise după mine. Nu înţeleg nici acum ce a fost în capul lui. El, care nu se deplasa mai mult de 15-30 de metri de casă… Aşa a fost el pentru o singură dată, unicul câine ghid de pe Temu. I-ar mai fi lipsit şi eticheta cu Made in China. Asta e povestea lui, nu a mea. A trăit 15 ani, dar s-a îmbolnăvit, s-a chinuit, şi a rămas la fel de vesel ca întotdeauna. E o poveste de la ţară cu un câine mic şi prostănac, dar – aşa cum am spus – sincer şi simpatic, curajos dar şi fricos totodată. Şi nu, nu-i spuneam replica celebră din „Curaj, Câinele cel fricos”. Nu m-a făcut niciodată de râs. Era cel mai fericit când doar puneai mâna pe el, şi se rostogolea cu burtica în sus, doar ca să îl mângâi. Pe lângă el au mai trăit alţi câini: Saşa, Saşa Doi, un alt câine fără nume, şi tembelul pe care îl am acum. E cunoscut sub mai multe nume: Ursu, Satana, Codrin. Da, atât s-a putut. Toţi i-au redat cheful de viaţă, l-au chinuit, s-au jucat cu el. Dar el era răbdător ca de fiecare dată şi mârâia nervos când ceilalţi încercau să-i ia mâncarea. Au trecut prin viaţa lui, şi a mea, însă el a lăsat cea mai puternică amprentă. „A fost un câine mic, dar cu o inimă mare. Mi-a arătat ce înseamnă iubirea necondiționată, loialitatea fără margini și puterea de a te ridica, chiar și atunci când viața încearcă să te doboare. el s-a ridicat mereu pentru mine. Și, la final, când a simțit că trebuie să plece, a făcut-o în tăcere. Nu a vrut să îl vadă nimeni suferind. Martin a fost mai mult decât un câine. A fost prietenul meu, loial, iubitor şi curajos. Mi-e dor de tine, bătrâne!

Taille
Petit
Âge
Localisation
🇷🇴Romania
Refuge
Asociatia Ramses
Créer un compte gratuit pour contacter →

Compte gratuit — 10 contacts inclus

Pris en charge par Asociatia Ramses · RomaniaCroisé

Annoncé le mois dernier

Vous aimerez aussi

Plus d'animaux similaires

Xena

1 an

Croisé

🇳🇱LC Leerdam, Pays-Bas

Willow

4 ans

Croisé · grand

🇬🇧Manchester, Royaume-Uni

Ginger

3 ans

Croisé · moyen

🇬🇧Warrington, Royaume-Uni

Plus de Asociatia Ramses

De Ce Nu E Bine Să Dăm Cu Artificii? Impactul Asupra Animalelor Și Comunității

Croisé · moyen

🇷🇴Romania, Roumanie

Avantajele Sterilizării Timpurii A Câinilor Și Pisicilor

Croisé

🇷🇴Romania, Roumanie

Eseu Despre Iubire Și Pisici Vindecătoare

Croisé

🇷🇴Romania, Roumanie